- Gal Somes Transilvan - https://galsomestransilvan.ro -

Anunt implementare 19.3B Microregiuni fata in fata

ANUNȚ DE LANSARE A PROIECTULUI

Microregiuni față în față

Beneficiarul proiectului: Asociația GAL Poarta Apusenilor – GAL coordonator, în parteneriat cu Asociația GAL Crișul Negru, Asociația GAL Campia Transilvaniei, Asociația GAL Someș Nadăș și Asociația GAL Someș Transilvan.

Scopul proiectului este promovarea unor practici și procese de dezvoltare teritoriale în acord cu principiile LEADER, respectiv extinderea modelul de dezvoltare microregională utilizat în cadrul proiectelor anterioare, bazat pe cercetare, branding și implicarea comunităților locale.

Obiectivul general al proiectului este de a îmbunătăți potențialul zonelor LEADER acoperite de parteneriat și crearea unor modele de bune practici în domeniul dezvoltării rurale sustenabile.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:  

OS1: Promovare unitară, coordonată și coerentă bazată pe elementele valoroase din teritoriile acoperite de parteneri, având în vedere evidențierea unicității fiecărui teritoriu în parte.

OS2: Promovarea proiectului și a teritoriilor la nivel regional, național și internațional prin acțiuni complexe de prezentare a teritoriilor și a specificului acestora.

OS3: Consolidarea și îmbunătățirea poziției și imaginii pe care GAL-urile o au în teritoriile lor, în cadrul comunităților din care fac parte prin acțiuni de informare și de prezentare.

OS4: Dezvoltarea durabilă a teritoriilor partenerilor prin dezvoltarea unor materiale pe teme de actualitate precum dezvoltarea tehnologică și inovarea, teme de mediu și altele de interes și utile comunității locale

Rezultate planificate GAL Someș Transilvan:

Activitatea 1. Managementul proiectului      

Activitatea 2. Dezvoltarea conceptului de dezvoltare teritorială și alinierea GAL-urilor partenere la acesta     

Activitatea 3. Crearea de conținut util comunităților locale

Activitatea 4. Schimburi de experiență între GAL-urile implicate   

Activitatea 5. Crearea unor modele de valorificare a specificului local

Activitatea 6. Participarea la un eveniment internațional

Activitatea 7. Promovare

Activitatea 8. Eveniment de închidere

Valoarea totală a proiectului GST:  260.715,40 lei / 52.675,10 euro

Data începerii proiectului: 13.11.2023

Data finalizării proiectului: 13.07.2023